chestie.

Aveam nevoie de o aerisire a mintii, aveam nevoie sa ies din rutina cu care ma obisnuisem. Pentru ca in final, ajunsesem ceea ce imi dorisem toata viata, ajunsesem o carierista tipica cu un buget generos din partea parintilor dar care tanjea spre libertate, sper crizele si rasvratirile adolescentine de alta data. Detestam, intr-un fel, ce ajunsesem, simteam undeva inauntrul meu ca nu asa trebuia sa fie. Dar era ceea ce imi alesesem, din multele posibilitati pe care le avusesem in ultimii ani. Ma simteam doar ca si cum as fi fost fortata de propria persoana sa fac unele alegeri. Sau poate nu fusesem destul de constienta de ele.
Am oftat, expirand aer greu, incolacindu-mi mainile pe bara rece de metal a podului si strangand-o cu putere, dandu-i drumul brusc.
Am mers de-a lungul podului, strangandu-mi parul cu un elastic intr-o coada tipica la spate, enervata fiind de suvitele ce imi veneau peste fata din cauza vantului. Nu mai aveam nevoie de nimic care sa imi intunece vederea. Am vrut sa imi scot o tigara, dar am dat doar peste un pachet gol si o bricheta fara gaz. Trist, mi-am spus, apoi m-am resemnat rapid.
Nu era atat de aglomerat aici precum speram.

Desi deabia trecuse de amiaza , afara era oarecum intuneric, cerul fiind acoperit de nori suri ce impiedicau razele soarelui sa atinga suprafata pamantului. Azi nu lucram si cum casa aia imensa era goala si ma plictisisem , mi-am zis sa ies putin. M-am plimbat aiurea pe unde am apucat , ajungand intr-un final pe pod.
Vantul adia usor , imprastiindu-mi suvitele de par in toate directiile , nu puteam spune ca ma deranja prea tare , avand in vedere ca iubeam senzatia pe care mi-o oferea vantul cand imi strapungea hainele. M-am uitat prin jur , erau mai putini oameni decat imi imaginasem , probabil se temeau sa nu inceapa ploaia.
Am observat in cele din urma o tanara , am urmarit-o cu privirea , expresia sa faciala , gesturile spuneau totul , am chicotit usor , aproape neobservabil cand constata ca era in pana de tigari . M-am apropiat de ea , fara sa-mi tradez pozitia cum aveam obiceiul , aplecandu-ma putin pana la nivelul urechii sale si soptind:
-Libertate neh?O vrei?Dar ce libertate cauti tu?am intrebat pe un ton oarecum sinistru , in timp ce mi-am pus mana pe spatele ei impingand-o putin pana cand se apleca peste balustrada metalica.
-Zborul , iti confera libertate....ce cauti pana la urma?am intrebat in timp ce priveam in jos.

Am tresarit usor, intorcandu-mi capul involuntar in directia opusa expiratiei lui si formand un triungi cu sprancenele mele. Ma speriasem, fusese rusc, avusesem pentru o secunda impresia ca voi cadea in gol, dar simtul rationii a iesit la suprafata, dandu-mi seama ca picioarele mele erau pe pamant, in siguranta. Si ma puteam baza pe mine insumi.
-Libertatea poate fii privita din multe puncte de vedere, stii.
Am oftat, inchizandu-mi ochii pentru moment cand o suvita s-a izbit puternit de retina mea. Vantul batea, mai tare acum, contra mea.
-Si libertatea, e a fiecaruia. Ar fi imposibil sa iti spun care e a mea. Oricum nu vei intelege, nu?
Era una din legile nescrise, pana la urma.
Mi-am incolacit mainile mai tare pe metalul rece, accentuand senzatia de siguranta, in timp ce m-am impins usor in spate, incercand sa imi revin la pozitia initiala.

Dupa cum ma asteptasem tresarise , din cauza contactului brusc si se parea ca ii era frica , reactia ei imediata fiind de a strange puternic bara metalica. Probabil simtise cum e sa cazi in gol , pentru mine era oricum o senzatie placuta dar pentru ea probabil nu.
-Da stiu...altfel nu as mai fi intrebat doar...daca ar fi fost un singur mod l-as fi stiu deja , i-am replicat eu in timp ce ea isi inchise ochii caci o deranja parul.Continua in cele din urma cu propria teorie. Din pacate pentru ea , poate ca intelegeam prea bine multe lucruri, doar imi placeau jocurile mentale.
-Evident...imposibilul nu exista , e doar o limita pe care o impui singur , asa cum faci tu acum , te ascunzi in spatele unui singur cuvant , iti e chiar atat de teama?am intrebat cu dublu inteles , privind-o cum isi reia pozitia initiala. Am continuat sa privesc in jos , simteam puternicul curent ce-mi flutura geaca de blugi deoarece era descheiata , parca imi starnea dorinta sa sar , hm pentru mine acel lucru chiar era libertate , am zambit , privind-o inca cu coada ochiului si asteptandu-i reactia.

Mi se facuse frig si mi-am strans haina cu putere, posibila reactie din cauza gecii lui ce flutura in aer, dandu-mi impresia de raceala.
M-am gandit pentru moment, daca imi era teama. Si nu imi era. Aveam o viata sigura. Doar ca nu asta imi doream. Sau, cel putin, nu mai voiam asta acum. Mi se parea doar abstract cum, pornisem de la libertate si ajunsesem sa dezbatem subiecte precum nesiguranta, frica. Erau reactiile mel chiar atat de previzibile?
-Probabill. De necunoscut. Si de faptul ca, in ziua de azi, nimeni nu stie ce vrea.
Gorbeam la general, fapt care ma surprinse si pe mine. In viziunea mea mereu eram doar eu. Si contam doar eu.
Mi-am desprins parul, lasand firele de par sa se lipeasca violent de fata mea, o data cu schibmarea directiei vantului. Il percepeam ca un.. gest de rebeliune? Am suras usor.

Isi stranse haina , probabil pentru ca devenise ceva mai rece , mie nu mi se parea ca s-ar fi schimbat prea mult temperatura , doar ca vantul se intetise , dar pentru mine , prezenta si o urma de caldura , asa ca nu m-am obosit sa-mi inchei geaca.
Parea ganditoare , stiam ca va urma si asta , cand cineva face afirmatie incepi sa te confrunti , desi uneori esti sincer iar alteori te minti singur. Imi dadu totusi dreptate asupra aspectului ca ii era frica , dar il masca cu simplul si comnul "de necunoscut".
-Si ,vorbind la general incerci sa te eschivezi , oricum nu pe mine ma minti ci pe tine. Mai bine ai spune ca tu nu stii ce vrei si i-ai lasa pe ceilalti cu ale lor ca oricum nu cred ca-ti pasa de ei , neh?
Si-a desprins parul , fapt ce m-a facut sa zambesc in coltul gurii , mi-am trecut mana prin el , prinzand cateva suvite si tragand usor de ele pentru o face sa ma priveasca in ochi.
-Si , asta ce vrea sa insemne?Rebelilor nu le e teama de necunoscut...am spus eu , incercand sa scot la iveala faptul ca se afla in contradictie cu ea insasi , poate reusea sa vada adevarul . Pana la urma de ce te temi tu , domnisoara?am intrebat eliberand suvitele pe care vantul i le lipi din nou pe chip.

Ma iritase. Afirmatia pe care o facuse. Eram egoista, da. Dar asta nu insemna, ca nu imi pasa de restul. Pentru ca daca nu imi pasa, nu o ajutam pe Karina oferindu-i un loc de munca.
M-am intors si m-am uitat pentru o secunda la el, intorcandu-mi apoi capul, simtindu-i privirea grea. Am ras, cu o sonoritate slaba, simtindu-ma intr-un fel ranita de propriile adevaruri. Si era trist, pentru ca uitasem undeva in liceu cum e sa te simti asa. Si traisem pentru mult timp in siguranta. Diferenta acum era, ca nu ma mai cunosteam, si nu mai stiam ce vreau, iar asta ma facea sa imi pierd increderea ca persoana, imi ranea orgoliul, nu imi placea.
-De unde ideea ta, ca ma tem de ceva?
Pana la urma, toata lumea avea trairi interioare de care se temea, intr-o anumita masura.
-Hai, imi zici care e durerea ta si o sa iti spun si eu.

I-am sesizat trasaturile fetei incruntandu-se aprope neobservabil , probabil o iritase replicile mele , asta ma facea sa cred si mai mult ca am dreptate , cand cineva spune ceva ce te deranjeaza si nu e adevarat nu prea iti pasa dar cand stii sau te temi ca ar putea fi adevarat atunci iti pasa ca naiba.
A inceput sa rada slab , desi ar fi vrut sa fie o masca , acel sunet stins nu trada decat regretul si tot ceea ce gandea in momentul ala. La final reveni din nou la mine , era amuzant modul in care cauta un tap ispasitor pentru propriile temeri si regrete.
-Stii si orgoliul e un mod de a nega adevarul , am spus afisand un zambet larg pe buze , ma si gandeam ca o va enerva expresia aia , dar pana la urma poate voiam sa fac si asta , putina tachinare nu strica niciodata.
Apoi interveni si vesnicul schimb ,cu spune tu primul apoi bag si eu. M-am facut ca nu-i aud acea replica , proptindu-mi chipul in palma , stand cu coatele fixate pe balustrada.
-Cine esti?am pus din nou o intrebare cu un inteles dublu , dorind sa vad la care din ele imi va raspunde , desi aveam vaga banuiala ca inca va fugi.

Am oftat, sprijinundu-ma cu spatele pe metal, simtind cum schimbul de temperatura dintre mine si ea ma facea sa tremur. Sau poate era doar un reflex.
-Un fotograf, cu un orgoliu urias. Care inca simte dorul liceului. o spusesem ca si cum era evident, vocea mea arata in sfarsit incredere, incredere in ceea ce spuneam, pentru ca rostisem un adevar.
Ma enerva cand, trebuia sa vorbesc despre mine, despre ceea ce credeam, ceea ce voiam sa fac sau ceea ce facusem. Evitasem, pe tot parcursul conversatiei, un astfel de schimb de replici. Incercasem sa trec de la o extrema la alta, dar pana la urma, era inevitabil. Cred.
Am prins o frunza sub tocul pantofilor, jucandu-ma cu ea. M-am uitat la barbat, la felul cum arata, dandu-mi seama ca eram doua persoane foarte diferite. Am suras, revenind apoi la o expresia de dinainte.
Eram un fotograf. Era cred, ceea ce ma caracteriza cel mai bine. Ce imic aracteriza cel mai bine viata. Era prins in aceasta meserie trecutul meu, dorinta mea de a preamari nud-ul, prezent in fotografiile mele. Perversitatea de care duceam lipsa, lasata in liceu, pentru ca ajunsesem la concluzia ca ce imi lipsea mie, erau sentimentele pe care le aveai cand singura grija era legata de viitoarele cuceriri. Imi placea un astfel de adevar?